Anunț expirat!
Publicat acum 4 ani

Urgent. Am găsit aceste două pisici printre blocurile unde stau cu ceva timp înainte. Par a fi surori, ambele femele, în jur de 4-5 luni și cel mai probabil nevaccinate.

Le-am ținut cât am putut câteva săptămâni și am reușit să le dau prima pastilă pentru deparazitare internă. Sunt obișnuite în apartament, fac la litieră și mănâncă atât mâncare uscată cât și umedă.

Oricât de mult aș vrea să le mai țin, din păcate conjunctura mă forțează să mă mut din apartamentul unde stau și să trebuiască sa le donez spre adopție sau foster. Sunt cuminți și iubitoare, învățate și cu străinii, și se înțeleg foarte bine între ele, deci ideal pentru ele ar fi să le dau împreună. Situația este destul de urgentă, având în vedere că trebuie să părăsesc apartamentul săptămâna aceasta. Le dau cu cele doua litiere și restul de nisip și mâncare, inclusiv jucăriile.

În cazul în care doriți să le țineți doar în foster, cei de la ICare se pot ocupa de procesul de adopție, inclusiv de vizitele la veterinar și restul de detalii. Rog seriozitate și mulțumesc în avans.

Las detaliile mele de contact și celor de la ICare. 0752020575 https://m.facebook.com/iCareBecauseYouCare/?locale2=ro_RO



Vezi mai multe anunțuri de la


Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.
This field is for validation purposes and should be left unchanged.