Anunț expirat!
Publicat acum 7 luni

Până mai ieri a fost o apariție trecătoare prin curtea instituției noastre, adică venea, mânca, își primea porția de mângâieri si pleca. Câteodată arăta bine, alteori nu. Apoi a dispărut vreo doua luni si am crezut ca a patit ceva. Ne-am bucurat mult când l-am revăzut, slab si temător, dar întreg, cel puțin la prima vedere. Apoi i-am văzut rana, adâncă si purulenta. Cred ca a venit să ne ceară ajutorul, fiindca dupa ce a mancat a inceput sa se linga si asa ne-a atras atentia. Am decis că a sosit momentul să intervenim. Nu-l puteam trata afara, așa că ne-am hotarat sa-l internam la un cabinet, sa-l vindecam si să încercăm să-i schimbăm soarta. Așa am aflat că ar avea aproximativ 5 ani, că are o otita, o conjunctivita si o rană adâncă pe pulpa, chestii tratabile, dar ce se va întâmpla cu el după? După ce va afla cum e să fii ingrijit, să primesti zilnic mâncare bună, putem să-l repunem în teritoriu? Nu, fiindcă mi se pare mai rău decât dacă il lăsam de la început în voia sorții, mai rău decât o trădare. Asa ceva nu putem face.
Deci, vom face ceea ce ține de noi, adică îl tratăm, apoi vom avea nevoie de ajutorul universului sa ii gasim omul lui, cel care se va indragosti de ochii lui verzi si va hotărî sa-l primească în suflet și în casă pentru totdeauna. Omul lui va trebui să stea în București la bloc, să aibă plase solide la geamuri pentru a fi siguri că nu va mai ajunge niciodată pe străzi si, mai mult decât orice, să vrea sa-i dea o șansă unui motanel bun si blând, care până acum a stat în ploaie și în frig, în arșița si in zăpadă, dar care nu si-a pierdut încrederea în oameni si ii răsplătește cum se pricepe el, prin torcaieli si cozonacei, ca așa e Otti.
Otti e castrat si deparazitat

 

Vezi mai multe anunțuri de la





Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.
This field is for validation purposes and should be left unchanged.